Moneasa 19-21.11.2010
Moneasa pt bănăteni și nu numai, poate fii considerat un sinonim la cuvantul “tabară”, pentru că acolo petrecem clipe frumoase cel putin o data pe an, așa s-a imtaplat si in weekendul din 19-21 noiembrie 2010.
In zilele de toamnă târzie am ascultat, cele aproximativ 120 de persoane, pt a nu stiu câta oară dorința lui Dumnezeu exprimată prin cuvintele apostolului Pavel : “...fiti fără prihană si curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat în care străluciți ca niste lumini în lume” (Filipeni 2.13-16) . “Curat într-o lume murdară” aceasta era tema principală a taberei, pe marginea acestui subiect au vorbit fr Ovidiu Muresan, în tema sa de vineri seara, numită : “Să fii original” vorbind despre marii oameni ai credința cum ar fi Noe, Avram, Moise, Iov, Isus ;dar și fr Tuțu Ardelean în prezentarea de sâmbată de la ora 11 în care ni s-a vorbit despre oameni ca Daniel, Enoh și despre faptul ca Imparația lui Isus nu este din lumea aceasta.
In programul de după ameaza pe langa poezi și cantari spre slava lui Dumnezeu, am avut discutii libere despre ce înseamna să ai ganduri , vorbire , purtare si caracter curat . Iar seara am savurat impreuna maliguta cu branza , ne-am uitat împreună la un documentar despre iertare, s-a facut reorganizarea tinerilor din banat iar apoi jocuri și discutii.
Duminica am studiat capitolele 19 si 20 din Caminul Advent , după care ne-am bucurat de drumeția prin padure înspre carieră.
Dumnezeu să ne ajute pe fiecare ca norma noastră de curație să fie principile divine care să stralucească în viața noastră în fiecare clipă.
A consemnat Maria Maris
|
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
|
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
|
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
|
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |
1 an 10 săptămâni în urmă |